Daca am fi iubire neconditionata...

Aud mereu povesti despre tot felul de lucruri rele care s-ar intampla oamenilor buni, despre sacrificiile pe care le fac unii oameni pentru altii etc.

Nu cred nimic din toate astea.

Recent am citit o poveste despre un arbore care se zice ca se daruia neconditionat si care ar fi fost distrus tocmai de cel pe care l-ar fi iubit cel mai mult. Ceva nu mi s-a parut a fi corect in povestea asta. Era trista, doar atat. Simteam ca daca arborele a fost distrus, atunci nu iubea cu adevarat. De fapt lucrurile sunt foarte simple, cand esti iubire neconditionata, sa fim seriosi, nu rezonezi cu nimic altceva in afara de iubirea neconditionata si nicio energie care ar putea sa creeze dizarmonie in tine si in jurul tau, nici nu ajunge macar pe aproape de tine.

Daca am fi iubire neconditionata, daca am manifesta aceasta energie, atunci nu ne-ar fi nici frig nici cald, nu ne-ar fi foame sau sete, nu am putea fi tristi si nici raniti. Cum sa poata fi ranita, lovita, distrusa, energia iubirii neconditionate? E comic sa crezi ca se poate intampla asa ceva. Nu exista nicio energie, comparabila ca forta cu energia iubirii neconditioanate. Aceasta energie nu are nevoie de nimic, nu cere nimic, nu are niciun fel de pretentii. Doar se manifesta firesc, ca un râu care isi implineste destinul fara a cere nimanui nimic pentru a curge, care daruieste dar nu asteapta si nici nu vrea nimic in schimb pentru ca nu are nevoie de nimic. Isi ajunge sie insasi.

Fiind energia iubirii neconditionate armonizam automat mediul in care traim si ajungem in punctul dinainte de momentul in care Adam si Eva au fost tentati sa muste din fructele pomului cunoasterii binelui si raului, in punctul dinainte de a cadea in lumea duala, in punctul in care nicio structura umana nu te mai poate tine prizonier ademenindu-te cu lucruri care au o existenta efemera si care seamana cu aurul prostilor.

Putem oare?

Nu stiu dar merita incercat, poate cumva, candva....

Cand atingi cu sufleteul STRUCTURI SACRE

Ninge din nou si iar am senzatia ca am primit de la Dumnezeu cheia pentru a intra in starea de armonie in care ma simt cel mai bine.
Am iubit de cand ma stiu ALBUL si tot de cand ma stiu am simtit ceva "altfel" fata de cuvantul PURITATE.
Astazi, pentru ca e ALB, m-am trezit din nou impacata cu mine, cu TOT.
Simt cum respir in acelasi ritm cu Universul.
Am sentimentul ca inteleg multe.
De ceva vreme, cred fara rezerve, STIU si nimeni nu ma mai poate convinge de altceva, ca in starea de IUBIRE NECONDITIONATA fata de TOT, fata de ORICE,fata de ORICINE, din planul nostru de existenta si din orice alte planuri, din intrega LUME CREATA si chiar si fata de NECREAT,atingi cu sufleteul STRUCTURI SACRE. In contactul cu aceste structuri simti o stare de VENERATIE care iti topeste orice legaturi care te tin legat in STRUCTURI umane create artificial, sufletelul se exintide in tot UNIVERSUL si chiar EXISTI. Simt insa si pericolul din spatele acestei veneratii, ispita care apare imediat ce ai puterea, de a folosi in plan material, puterea dobandita in timpul inaltarii. Simt ca din contactul cu aceste STRUCTURI SACRE iti vine o cantitate enorma de ENERGIE si ca daca nu-ti pastrezi sufletelul in armonie si folosesti energia asta pentru a osifica, intari STRUCTURILE din lumea materiala, structuri artificiale, incompatibile cu STRUCTURILE SACRE, pe cat de greu te-ai inaltat pana la nivelul care care sa meriti sa atingi STRUCTURILE SACRE, pe atat de rapid esti aruncat, izolat de FLUXUL de ENERGIE din UNIVES. Ajunge un singur gand de superioritate, un singur sentiment de dispret, o singura idee ca AI CEVA ce nu au altii, o singura privire critica, pentru a te trezi aruncat din FLUXUL DE ENEGIE intr-o BALTA izolata, o BULA in care peretii devin tot mai impenetrabili pe masura ce in interior se consuma resursele de energie, fara vreo posiblitate de a interactiona cu ENERGIA INFINITA. In aceste bule, structuri sociale osificate, mai mult sau mai putin extinse dar oricum limitate, traim zilnic si incepem sa credem si sa fim tot mai convinsi ca nu exista altceva, ca singura sansa de supravietuire este sa-i invingem pe altii, sa avem "victorii".
Interesant mi se pare si faptul ca din astfel de "bule" cu peretii osificati se iese de multe ori prin stari explozive de energie negativa. O durere intensa "sparge bula" uneori si depinde numai de noi ce alegem cand ajungem in astfel de PUNCTE in care este posibila orice cale.

Ultima scrisoare

Mihai Beniuc - Ultima Scrisoare


Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.

PANTA REI

M-am trezit de dimineata cu bucuria ca voi vedea si astazi formele minunate ale energiilor pe care natura le face vizibile ochiului obisnuit cu ajutorul zapezii.
M-am simtit minunat vazand pomii incarcati de zapada, crucile de pe biserici proiectandu-si forma pe cerul incarcat de norii care ne "anuntau" ca va mai ninge, simtand zapada alba sub picioarele incaltate si imaginandu-mi cum ar fi daca as avea curajul sa ma descalt...
Cand eram copil ma tot intrebam de ce oare fulgii se aseaza intr-o forma si nu in alta, de ce apa ingheata in anumite forme, de ce dispar formele care ne sunt atat de dragi si pe care le vrem vesnice...
Imi puneam multe intrebari si imi pun si acum dar cel putin am gasit raspunsul la intrebarea cea mai importanta (cred): in lumea FORMELOR, tot ce-i forma trebuie sa dispara pentru a permite VIETII sa se manifeste in toata SPLENDOAREA ei.
Prin noi FORMELE, CINEVA simte miracolul LUMII FORMELOR.
Imi inchipui zilnic ca ori de cate ori vad o FORMA care imi taie respiratia si ma face sa ma inchin fata de maretia VIETII, trimit acea stare de recunostinta, de admiratie, ACOLO de unde a plecat MIRACOLUL CREATIEI.
Eu stiu, poate CINEVA chiar astepta sa SIMTA ce simt si eu si pentru ca nu are FORMA nu poate decat cu ajutorul meu.
Cand ma gandesc la asta imi dau seama ca trebuie sa traiesc intens si bucuria si tristetea, pentru ca aceste stari sa poata sa ajunga ACOLO unde nu EXISTA TIMP, SPATIU si MATERIE.
Incerc sa traiesc intens in lumea formelor in fiecare clipa si sa nu ma atasez de nicio forma pentru a nu impiedica energia sa curga liber.
Daca insa ma atasez, incerc cel putin sa transmit si ACOLO durerea intensa cauzata de pierderea inevitabila a formei, pentru ca acel CINEVA care este dincolo de forme sa poata simti TOT ce exista si se MANIFESTA in FORME.

VIATA este un JOC AL ENERGIILOR

Intr-un interval de cateva luni, am avut doua vise simetrice.
In primul eram pe malul marii imbracata in rochie alba si aveam parul de aur.
Apoi, intr-o clipa a disparut tot ceea ce credeam ca sunt EU, adica "parul de aur", "rochia alba" si "marea".
M-am trezit cu un sentiment de nemultumire, de gol, pentru ca mi se parea ca pierdusem TOTUL.
In viata "reala" au urmat mai multe intamplari in care mereu "pierdeam" ceva si mi se parea ca pe masura ce opuneam rezistenta si incercam sa ma reconstruiesc, "pierdeam" tot mai mult, ba chiar, in domeniile in care "tineam strans" ceva, pierderile aveau loc intr-o forma exploziva, cu dureri foarte mari.
La un moment dat am avut o experienta in care, pentru cateva secunde, am simtit ca nu mai am control asupra corpului fizic, muschii parca au cazut si au refuzat sa mai functioneze.
ATUNCI, in acel MOMENT, am simtit o MARE LINISTE.
Lucurile care inainte ma speriasera, atunci parca erau cumva in afara mea, nu ma identificam cu ele.
Au urmat alte "pierderi" dar de fiecare data mi-am amintit de starea de liniste care a venit spre mine atunci cand am crezut ca ma confrunt cu ceea ce credeam ca este cea mai mare spaima din viata mea: sa fii prizonier in corpul fizic, sa fii un "mort viu", sa pierzi controlul.
Dupa cateva luni am avut urmatorul vis, in care am primit cumva raspunsul la intrebarile nepuse in primul vis.
Era o noapte cu luna plina si eu eram pe malul marii, intinsa pe plaja cu nisipul care parea din aur sub razele lunii.
Aveam din nou parul de aur dar imi lipsea rochia alba.
Mi-am dat seama ca nici nu aveam nevoie de ea pentru ca eram "imbracata" intr-un corp de o frumusete pe care atunci credeam ca nu o "vezi" decat in vis.
In primul vis nu am vazut pe nimeni in jurul meu pentru ca nu aveam "ochi" decat pentru "mine" si "spaima mea".
In cel de-al doilea insa am vazut un grup de oameni care se uitau oarecum mirati la "mine" si incercau sa se apropie de "mine".
Desi "stiam" cumva ca nu sunt "rai" "stiam" in acelasi timp ca incercau sa se apropie de mine pentru a "lua" de la "mine" "energii" despre care credeau ca le va aduce lor o stare de "bine'.
Descopeream cu uimire ca FORMELE acelea nu erau preocupate decat sa-si alimenteze o stare de BINE iar pentru asta nu conta ca ar fi distrus o alta FORMA, "setea" de "bine" ii bloca.
"Oamenii aceia" pareau a fi ceea ce numim "vampiri energetici".
Nu-mi era insa frica.
M-am ridicat in picioare si i-am indepartat printr-o simpla miscare calma a mainii, cu mare atentie si cu dorinta de a nu le face niciun rau.
Nu voiam decat sa nu-i las "sa ia".
Le-am spus apoi ceea ce stiam cumva si ceea ce parea a fi o consecinta a actiunii lor: intr-un an o sa muriti toti!
O fata din grup a inceput sa planga si un barbat a intervenit si mi-a spus: TU stii ca exista o solutie pentru ca NOI sa nu murim iar eu stiu ca TU nu poti sa nu raspunzi sincer la o intrebare care ti-a fost pusa.
Le-am raspuns ca da, exista o solutie, sa treaca de sub legea karmei sub cea a iubirii dar ca in cazul lor nu nu va functiona pentru ca isi doresc sa treaca sub legea iubirii pentru a pastra FORMA, adica corpul fizic in care s-au intrupat, or tocmai SCOPUL cu care actioneaza va distruge TINTA.
In timp, am inteles ca "visul corect" ar fi fost sa-i las pe toti sa ia tot ce-si doresc de la "mine" pentru ca EU nu ma identific cu FORMA, iar VIATA este un JOC AL ENERGIILOR, al FORMELOR, spre care daca te deschizi devii ca un IZVOR din care cu cat se ia mai multa apa, cu atat apa devine mai limpede, mai "curata".

Fericirea nu este in alta parte si nici intr-un alt timp

Cand ne intrupam, esenta noastra, ENERGIA INFINITA, isi stabileste limitele si ia o FORMA, care se contureaza incepand din planurile subtile, pana cand devine materie.
Pe masura ce devenim constienti in lumea fizica, incepem sa ne vedem ca indivizi.
Suntem UNICI, suntem ALTCEVA decat celelalte fiinte cu care interactionam.
Treptat ne dorim sa fim tot mai SPECIALI.
Refuzam sa acceptam realitatea evidenta ca FORMA nu rezista in timp, si ca se tot transforma pana in momentul in care se reintegreaza in ENERGIA INFINITA din care a venit.
Refuzand sa ne acceptam esenta, ne OPUNEM celorlalte FORME carora vrem sa le demonstram unicitatea noastra, vrem sa le domonstram mereu ca noi avem dreptate, ca am gasit secretul fericirii vesnice.
Daca FORMA din fata mea nu este acelasi lucru cu MINE, inseamna ca o pot supune, umili sau o pot "iubi" in intelesul dat de FORMA, iubirii, adica pot ridica pretentia de la aceasta FORMA sa ma completeze, sa ma implineasca, sa ma faca fericit.
Se tot vorbeste de suflete pereche, de mari impliniri prin "iubirea" dintre doua forme, dar nimeni nu a cunoscut personal o astfel de "implinire" decat pe termen limitat, adica pana cand energiile celor doua forme s-au uniformizat si cand nu si-au mai ajuns una alteia pentru ca au devenit UNA, adica o noua FORMA avida de "implinire" din exterior.
Se vorbeste si de mari "realizari" in plan profesional, social, spiritual etc, dar daca ajungi sa cunosti indeapropae aceste FORME care crezi tu ca s-au "implinit" constati de regula ca sunt nefericite.
Spun de regula, pentru ca este posibil ca orice FORMA sa-si inteleaga esenta, indiferent de nivelul social, profesional, spiritual etc.
Fericirea nu este in alta parte si nici intr-un alt timp, ci este AICI si ACUM doar ca nu o "vezi" decat daca te identifici cu ceeea ce ESTI in esenta, dincolo de FORMA.
Ca FORMA nu ai continuitate si asta te doare atat de tare incat ajungi sa te autoiluzionezi ca ESTI SPECIAL in FORMA desi STII ca FORMA depinde de SPATIU, TIMP si MATERIE si este prin definitie LIMITATA.
Ca FORMA nu ai cum sa fii fericit pentru ca STII ca o sa DISPARI.
Fericirea constanta si reala o gasesti dincolo de FORMA si stii ca ai gasit-o cand nu-ti mai doresti sa demonstrezi altor FORME ca esti SPECIAL, cand intelegi si te raportezi la alte FORME cu IUBIRE (inteleasa ca stare de armonie cu tot de exista si cu tot ce nu s-a manifestat inca).
In momentul in care intelegi ca FORMA ta si FORMA din fata ta nu sunt decat doua manifestari in plan fizic ale aceleiasi ENERGII INFINITE care s-a manifestat prentru "inceput" in acest UNIVERS, sub forma IUBIRII care nu se ataseaza de nimic, nu ai cum sa te revolti pe ceea ce incearca sa-ti faca FORMA din fata ta atunci cand crede ca te jigneste, umileste etc.

Ninsoarea este forma in care simt eu cel mai bine ca Dumnezeu imi spune: te iubesc!

Ninsoarea este forma in care simt eu cel mai bine ca Dumnezeu imi spune: te iubesc!
De fiecare data cand mi-a fost foarte greu in viata si a fost iarna sau chiar primavara timpurie, a nins mult si eu m-am abandonat ninsorii, uitand de clipa urmatoare.
In noaptea dinainte de a afla ca am cancer, am visat ca m-a vegheat cineva toata noaptea iar dimineata m-a mangaiat pe par, si-a luat papucii de casa si a plecat oftand.
In ziua aceea, zilele urmatoare, toata iarna si o buna parte din primavara, a nins mult si eu nu m-am putut desprinde de ninsoare.
Ma fascinau fulgii imensi care cadeau parca fara oprire.
A fost o vreme in care nu am reusit sa-i ating pentru ca nu ma puteam ridica din pat dar mereu i-am vazut si m-am bucurat ca Dumnezeu ma mangaie si nu ma lasa sa fiu trista.