VIATA este un JOC AL ENERGIILOR

Intr-un interval de cateva luni, am avut doua vise simetrice.
In primul eram pe malul marii imbracata in rochie alba si aveam parul de aur.
Apoi, intr-o clipa a disparut tot ceea ce credeam ca sunt EU, adica "parul de aur", "rochia alba" si "marea".
M-am trezit cu un sentiment de nemultumire, de gol, pentru ca mi se parea ca pierdusem TOTUL.
In viata "reala" au urmat mai multe intamplari in care mereu "pierdeam" ceva si mi se parea ca pe masura ce opuneam rezistenta si incercam sa ma reconstruiesc, "pierdeam" tot mai mult, ba chiar, in domeniile in care "tineam strans" ceva, pierderile aveau loc intr-o forma exploziva, cu dureri foarte mari.
La un moment dat am avut o experienta in care, pentru cateva secunde, am simtit ca nu mai am control asupra corpului fizic, muschii parca au cazut si au refuzat sa mai functioneze.
ATUNCI, in acel MOMENT, am simtit o MARE LINISTE.
Lucurile care inainte ma speriasera, atunci parca erau cumva in afara mea, nu ma identificam cu ele.
Au urmat alte "pierderi" dar de fiecare data mi-am amintit de starea de liniste care a venit spre mine atunci cand am crezut ca ma confrunt cu ceea ce credeam ca este cea mai mare spaima din viata mea: sa fii prizonier in corpul fizic, sa fii un "mort viu", sa pierzi controlul.
Dupa cateva luni am avut urmatorul vis, in care am primit cumva raspunsul la intrebarile nepuse in primul vis.
Era o noapte cu luna plina si eu eram pe malul marii, intinsa pe plaja cu nisipul care parea din aur sub razele lunii.
Aveam din nou parul de aur dar imi lipsea rochia alba.
Mi-am dat seama ca nici nu aveam nevoie de ea pentru ca eram "imbracata" intr-un corp de o frumusete pe care atunci credeam ca nu o "vezi" decat in vis.
In primul vis nu am vazut pe nimeni in jurul meu pentru ca nu aveam "ochi" decat pentru "mine" si "spaima mea".
In cel de-al doilea insa am vazut un grup de oameni care se uitau oarecum mirati la "mine" si incercau sa se apropie de "mine".
Desi "stiam" cumva ca nu sunt "rai" "stiam" in acelasi timp ca incercau sa se apropie de mine pentru a "lua" de la "mine" "energii" despre care credeau ca le va aduce lor o stare de "bine'.
Descopeream cu uimire ca FORMELE acelea nu erau preocupate decat sa-si alimenteze o stare de BINE iar pentru asta nu conta ca ar fi distrus o alta FORMA, "setea" de "bine" ii bloca.
"Oamenii aceia" pareau a fi ceea ce numim "vampiri energetici".
Nu-mi era insa frica.
M-am ridicat in picioare si i-am indepartat printr-o simpla miscare calma a mainii, cu mare atentie si cu dorinta de a nu le face niciun rau.
Nu voiam decat sa nu-i las "sa ia".
Le-am spus apoi ceea ce stiam cumva si ceea ce parea a fi o consecinta a actiunii lor: intr-un an o sa muriti toti!
O fata din grup a inceput sa planga si un barbat a intervenit si mi-a spus: TU stii ca exista o solutie pentru ca NOI sa nu murim iar eu stiu ca TU nu poti sa nu raspunzi sincer la o intrebare care ti-a fost pusa.
Le-am raspuns ca da, exista o solutie, sa treaca de sub legea karmei sub cea a iubirii dar ca in cazul lor nu nu va functiona pentru ca isi doresc sa treaca sub legea iubirii pentru a pastra FORMA, adica corpul fizic in care s-au intrupat, or tocmai SCOPUL cu care actioneaza va distruge TINTA.
In timp, am inteles ca "visul corect" ar fi fost sa-i las pe toti sa ia tot ce-si doresc de la "mine" pentru ca EU nu ma identific cu FORMA, iar VIATA este un JOC AL ENERGIILOR, al FORMELOR, spre care daca te deschizi devii ca un IZVOR din care cu cat se ia mai multa apa, cu atat apa devine mai limpede, mai "curata".

Fericirea nu este in alta parte si nici intr-un alt timp

Cand ne intrupam, esenta noastra, ENERGIA INFINITA, isi stabileste limitele si ia o FORMA, care se contureaza incepand din planurile subtile, pana cand devine materie.
Pe masura ce devenim constienti in lumea fizica, incepem sa ne vedem ca indivizi.
Suntem UNICI, suntem ALTCEVA decat celelalte fiinte cu care interactionam.
Treptat ne dorim sa fim tot mai SPECIALI.
Refuzam sa acceptam realitatea evidenta ca FORMA nu rezista in timp, si ca se tot transforma pana in momentul in care se reintegreaza in ENERGIA INFINITA din care a venit.
Refuzand sa ne acceptam esenta, ne OPUNEM celorlalte FORME carora vrem sa le demonstram unicitatea noastra, vrem sa le domonstram mereu ca noi avem dreptate, ca am gasit secretul fericirii vesnice.
Daca FORMA din fata mea nu este acelasi lucru cu MINE, inseamna ca o pot supune, umili sau o pot "iubi" in intelesul dat de FORMA, iubirii, adica pot ridica pretentia de la aceasta FORMA sa ma completeze, sa ma implineasca, sa ma faca fericit.
Se tot vorbeste de suflete pereche, de mari impliniri prin "iubirea" dintre doua forme, dar nimeni nu a cunoscut personal o astfel de "implinire" decat pe termen limitat, adica pana cand energiile celor doua forme s-au uniformizat si cand nu si-au mai ajuns una alteia pentru ca au devenit UNA, adica o noua FORMA avida de "implinire" din exterior.
Se vorbeste si de mari "realizari" in plan profesional, social, spiritual etc, dar daca ajungi sa cunosti indeapropae aceste FORME care crezi tu ca s-au "implinit" constati de regula ca sunt nefericite.
Spun de regula, pentru ca este posibil ca orice FORMA sa-si inteleaga esenta, indiferent de nivelul social, profesional, spiritual etc.
Fericirea nu este in alta parte si nici intr-un alt timp, ci este AICI si ACUM doar ca nu o "vezi" decat daca te identifici cu ceeea ce ESTI in esenta, dincolo de FORMA.
Ca FORMA nu ai continuitate si asta te doare atat de tare incat ajungi sa te autoiluzionezi ca ESTI SPECIAL in FORMA desi STII ca FORMA depinde de SPATIU, TIMP si MATERIE si este prin definitie LIMITATA.
Ca FORMA nu ai cum sa fii fericit pentru ca STII ca o sa DISPARI.
Fericirea constanta si reala o gasesti dincolo de FORMA si stii ca ai gasit-o cand nu-ti mai doresti sa demonstrezi altor FORME ca esti SPECIAL, cand intelegi si te raportezi la alte FORME cu IUBIRE (inteleasa ca stare de armonie cu tot de exista si cu tot ce nu s-a manifestat inca).
In momentul in care intelegi ca FORMA ta si FORMA din fata ta nu sunt decat doua manifestari in plan fizic ale aceleiasi ENERGII INFINITE care s-a manifestat prentru "inceput" in acest UNIVERS, sub forma IUBIRII care nu se ataseaza de nimic, nu ai cum sa te revolti pe ceea ce incearca sa-ti faca FORMA din fata ta atunci cand crede ca te jigneste, umileste etc.

Ninsoarea este forma in care simt eu cel mai bine ca Dumnezeu imi spune: te iubesc!

Ninsoarea este forma in care simt eu cel mai bine ca Dumnezeu imi spune: te iubesc!
De fiecare data cand mi-a fost foarte greu in viata si a fost iarna sau chiar primavara timpurie, a nins mult si eu m-am abandonat ninsorii, uitand de clipa urmatoare.
In noaptea dinainte de a afla ca am cancer, am visat ca m-a vegheat cineva toata noaptea iar dimineata m-a mangaiat pe par, si-a luat papucii de casa si a plecat oftand.
In ziua aceea, zilele urmatoare, toata iarna si o buna parte din primavara, a nins mult si eu nu m-am putut desprinde de ninsoare.
Ma fascinau fulgii imensi care cadeau parca fara oprire.
A fost o vreme in care nu am reusit sa-i ating pentru ca nu ma puteam ridica din pat dar mereu i-am vazut si m-am bucurat ca Dumnezeu ma mangaie si nu ma lasa sa fiu trista.

Fericirea este o stare de deschidere fata de binecuvantarile vietii

Am observat ca oamenii din jurul meu au uneori tendinta de a-si dori sa aiba ceea ce am eu iar dupa ce au se mira ca nu sunt fericiti asa cum au crezut ca ar fi daca ar avea ce am eu.
In realitate nu conteaza ce ai ci cum te raportezi la ceea ce ai.
Nimic din ceea ce este in exteriorul tau nu-ti aduce fericirea pe tava.
Fericirea este o stare de deschidere fata de binecuvantarile vietii.
Daca nu te deschizi spre starea de fericire, nu ai cum sa fii fericit pentru ca pur si simplu iti lipsesc "organele de simt" pentru a rezona cu fericirea.
O situatie care in viata cuiva iradiaza iubire si lumina, in viata altcuiva este cenusie si devine o sursa de frustrari si nemultumiri.

Inveti si devii mai puternic in interior

Exact acum 7 ani am aflat ca am cancer.
Am trait mult timp cu spaima mortii dar treptat am inteles ca daca ti-e dat sa traiesti, mergi mai departe si te impaci cu durerea, cu imperfectiunea corpului fizic, cu tradarea celor din jur care, ispititi de ideea ca fericirea este in alta parte, alearga de pe un drum pe altul, sperand, zadarnic, evident, sa gaseasca in ceilalti lumina pe care nu si-au aprins-o in suflet.
Inveti treptat si cu durere, lectia umilintei, a rabdarii care intotdeauna da roade, inveti sa fii bun cu cei care te-au ranit cand tu erai o rana vie dar care se intorc spre tine cand inteleg ca ai avut dreptate atunci cand le-ai spus ca nu pot gasi in exterior ceea ce nu au in interiorul lor, pentru ca pur si simpu nu rezoneaza cu o astfel de energie pana nu o activeaza in interior.
Inveti si devii mai puternic in interior.

Din tot ce fac, ce va conta cu adevarat in momentul ACELA?

Ma tot intreb de ce, de obicei, oamenii nu sunt preocupati de MAREA TRECERE.
Stim sigur ca se va intampla dar ne consumam energia in orice alte domenii, numai sa evitam sa ne punem intrebarea: din tot ce fac, ce va conta cu adevarat in momentul ACELA?
Credeam ca am o credinta puternica in Dumnezeu si ca totul va fi simplu cand va veni VREMEA sa trec in alta lume dar pusa fata in fata cu MOARTEA am inteles ca ma amagisem pana atunci.
Imi era frica.

Mi se parea esential sa invat sa mor

Simteam cum mi-a inghetat sufletul.
Sau mai degraba, parca se transformase in sticla si s-ar fi putut sparge la cea mai mica miscare neatenta.
Asteptam rezultatul la scintigrafie si in asteptare ascultam povestea Ofeliei.
Venise la controlul periodic, dupa 2 ani de la operatie.
Credea ca totul este OK si ca in sfarsit va putea merge cu fetita la mare.
I s-a spus insa ca revenise cancerul si acum facea investigatii sa afle unde anume.
Mi-a dat un sfat pe care am incercat sa-l urmez.
Mi-a spus: daca o sa incepi sa te simti mai bine bucura-te cat poti de viata, pentru ca mai tarziu, cand nu va mai fi OK, o sa regreti ca nu ai adunat bucurii care sa te ajute sa suporti momentele grele.
Avea dreptate doar ca mie mi se parea esential sa invat sa mor.
Faptul ca la un moment dat lasam corpul fizic, este o certitudine si totusi nu ne pregatim pentru acest moment.

Eu nu învăţasem înca sa mor

Afara ningea.
De obicei asta ma bucura.
Atunci însă nu simteam decat o spaima cumplita.
Tocmai aflasem ca am cancer.
Nu stiam cu exactitate cum se va schimba viata mea.
Auzisem de chimioterapie, de iradierile cu cobalt, auzisem si ca unii supravieţuiau si alţii nu.
Auzisem multe dar credeam ca se refera la alte persoane.
Nu putea fi vorba despre mine.
Cum ar fi putut fi vorba despre mine când eu nu învăţasem înca sa mor?